Se spune că obiceiurile bune le deprindem în copilărie. Din păcate trăim vremuri haotice, suntem mereu pe fugă și ne plângem de lipsa timpului. Am uitat să mai fim copii, nu ne mai zâmbim, nu ne mai îmbrățișăm, nu mai trăim fiecare zi la intensitate maximă.
În copilărie lumea era colorată, plină de povești, de zâne, de spiriduși. Nu exista gri sau negru, iar pe vise nu se depunea niciodată praful.
Astea sunt câteva dintre lucruri pe care obișnuiai să le faci când erai copil și pe care ar trebui să le faci în continuare, chiar dacă ești adult:
Lipsa grijilor
Știu ca sună a ceva imposibil. Dacă nu ai griji în ziua de azi, nu exiști. În copilărie responsabilitatea de a rezolva tensiunile era a părinților.
Să te bucuri de lucrurile mici
În copilărie te bucurai dacă ningea, decorațiunile de Crăciun te fascinau, iar puful de păpădie ți se părea ceva magic. Acum te concentrezi prea mult pe unele activități, încât ai uitat să te bucuri de micile plăceri ale vieții. Nu mai ai răbdare si uiți să trăiești prezentul, gândidu-te prea mult la viitor.

Iertarea
Lumea copiiilor este o lume minunată, cu mult soare și multe zâmbete. În copilărie nu știai ce este orgoliul, aveai sufletul deschis, nu aveai prejudecăți și nici nu îi judecai pe cei din jur. Pe măsură ce ai crescut, dorința de a ierta s-a epuizat într-un fel.
Somnul de la prânz
Pe cât de mult urai momentul somnului de după-amiază când erai copil, pe atât ți-ai dori acum, ca adult să ți-l mai permiți. Când devenim adulți somnul de la prânz devine un lux pe care îl abandonăm din cauza programului încărcat.
Să îți petreci timpul în aer liber
Inevitabil, ai uitat să te bucuri de frumusețile naturii. Preferi să te relaxezi în mall, la cinema sau la terase. Când erai copil stăteai afară de dimineață până seara, încât uitai de foame, de teme și de orice altceva. Încearcă să te întorci puțin în timp și să redescoperi activitățile care te făceau fericit. 


Timp pentru prieteni
Lipsa timpului, grijile, task-urile contribuie la pierderea prietenilor din copilărie. Când erai copil, erai cu ei peste tot – la școală, în scara blocului, în vacanțe- iar acum vă rezumați la o scurtă conversație pe chat.