Am urat putin toata valvataia asta cu sarbatorile de iarna pentru ca nu am reusit sa stau o clipa in liniste si sa ma bucur de o carte buna langa brad, s-a intamplat mereu noaptea tarziu si mereu adormeam pe canapea in sufragerie nestiind a doua zi la ce pagina am ramas.

 

Educatie sexuala pentru neveste”, cand vezi titlul asta ai zice ca este ceva pur erotic din prima pagina pana la ultima, cand defapt este o poveste de dragoste tare seducatoare plina de pasiune cu mult suspans.

 

Justin cu al sau “centru” pe nume Oasis reprezinta o scoala in care cele mai bogate neveste invata cum sa isi satisfaca sotii astfel incat dupa inceperea unui mariaj, acestea sa nu mai fie tradate sau inselate. Pana aici, totul pare extraordinar de erotic si vulgar insa, citind mai tare, ve-ti intelege ca povestea este extrem de cuminte si atent construita in ciuda copertii.

Instructorul Justin Drake cu toate principiile lui si regulile create astfel incat afacerea sa ii functioneze perfect, in secret si departe de ochii presei, se simte extraordinar de atras si incitat de Allison Elliot-Carr sotia unui influient afacerist pe nume Evan Carr. Pana la urma orice barbat are voie sa cedeze atunci cand vede o femeie inalta, cu bucle ca de foc si ochii azurii insa de la a fi atras pana a ajunge sa petreci seri si apoi nopti in compania ei, nu poate duce nicaieri bun o astfel de poveste, decat la declin.

Am stat in suspans si confuzie pana in ultimele 20 de pagini, nu intelegeam cand si cum de cartea va avea happy end mai ales ca ma apropiam de sfarsit, incepusem sa sper la un al doilea volum cand am vazut in ce fel evoluase povestea.

Mi-a placut foarte tare ca in ciuda suspansului, nu m-a plictisit deloc, in ciuda faptului ca a fost narata de un barbat, nu a fost deloc narata prost si chiar a fost foarte masculina, nu m-a deranjat deloc nici faptul ca parca toata trebea a fost “subtire” si relativ usor de citit, ba chiar au facut din ea o lectura superba, rasturnarea de situatie de la final a fost ca o revelatie lasandu-ma cu un gust dulce dupa tot.

 

Prima zi este întotdeauna a naibii de exasperantă.

Lacrimile. Privirile înceţoşate de confuzie, când ele încearcă să-şi dea seama ce a mers prost în relaţiile lor insipide. Întrebările prosteşti, interminabile despre cum aş putea să-mi îndeplinesc promisiunea şi să merit fiecare bănuţ din micile averi pe care le-au plătit soţii lor ca să le trimită aici.

Stai acolo şi taci, dragă. Unul dintre noi este profesionist. Acum, dacă o să am nevoie de un sandviş nenorocit sau să scot vinul roşu de pe o faţă de masă din pânză, o să-ţi cer părerea. Altfel, închide gura aia roz-bombon şi şezi frumos.

Numai la asta se pricep. Să arate bine. Să gătească. Să facă menaj. Să aibă grijă de odraslele lor obraznice şi dezgustătoare.

Neveste din Stepford. Trofee. Prostituate de lux eu maniere impecabile.

Par perfecte din toate punctele de vedere. Frumoase, inteligente, graţioase. Accesoriul perfect pentru un bărbat care are totul.

Cu excepţia unui singur lucru.

Sunt extrem de plicticoase odată ce le întinzi pe spatele lor perfect. După cum se spune, aparenţele pot fi înşelătoare. O înfăţişare sexy nu

garantează sex de calitate. De cele mai multe ori, această teorie se adevereşte. Dacă n-ar fi aşa, aş da faliment. Şi, ca să fiu sincer, afacerea


îmi merge bine. Foarte bine.

Iau o gură de apă, cercetând variatele expresii de şoc şi groază care apar, de obicei, după discursul meu din prima zi. Grupul de acum este mai numeros decât cel anterior, dar nu mă surprinde. Suntem la sfârşitul verii, un anotimp în care este acceptabil să porţi mai puţine haine decât se cere în societate. Ochii soţilor au rătăcit peste tot, la fel şi sculele lor. Şi, într-un efort de a-şi salva căsniciile perfecte, au venit la mine, sperând că, în mod miraculos, îi pot face pe bărbaţii lor să se uite la ele ca şi cum ar vedea ceva mai mult decât o amestecătură sofisticată de păr coafat, dinţi albiţi şi injecţii cu acid hialuronic.

O mână firavă se ridică, iar eu aprob din cap spre tânăra brunetă slăbănoagă, care tremură ca o frunză în rochia ei înflorată de la Prada. E urâtă ca dracu’ şi o face să arate ca o cerşetoare între două vârste. Femeia îmi aminteşte de una dintre nevestele din serialul „Mad Men”. Nu de secretara apetisantă, ci de aia care stă acasă, mâncând bomboane în faţa televizorului ei alb-negru, în timp ce bărbatu-său regulează tot ce mişcă.

— Aşadar… dumneavoastră ce faceţi, mai exact? Sunteţi ca un profesor sau ceva de genul ăsta? mă întreabă, aproape în şoaptă.

— Mai mult ca un consultant. Toate aveţi aceeaşi problemă foarte gravă şi sper să… vă orientez cu anumite sugestii care v-ar putea îmbunătăţi situaţia.

— Ce situaţie?

Fir-ar să fie! 2 – 10,2 – 10. Mintea i-o fi pornit sau botoxul a început deja să-i corodeze creierul?

Zâmbesc forţat, încercând să rezist la provocare. În profesia mea, răbdarea este cheia. Aproape în fiecare zi mă simt mai mult ca un îngrijitor suprasolicitat şi prost plătit decât ca un… antrenor… de stil de viaţă… Totuna.

— Credeam că am lămurit situaţia, doamnă… Mă încrunt la dosarul din faţa mea, făcând legătura între chip şi nume. Cosgrove.

Lorinda Cosgrove. Ca şi Cos-Mart, locul de unde poţi să cumperi chifle cu miere, lenjerie ieftină şi un pistol de 9 milimetri la 3 dimineaţa, purtând pantaloni scurţi şi saboţi de plastic. Nu vă mint, există site-uri dedicate acestor epave. Căutaţi pe Google.

— Da, sunt conştientă de evaluarea dumneavoastră, aşa grosolană cum

      Cu toate acestea, ce vă aşteptaţi să obţineţi?


Clatin uşor din cap. În fiecare grupă există câte una ca ea. Una care nu vrea să accepte crudul adevăr pe care îl are fix în faţa ochilor. Chiar dacă a citit manualul, a semnat contractele şi a participat la toate întrunirile necesare de informare înainte să ajungă aici, tot nu poate să accepte realitatea, care îndreaptă săgeţi ce luminează intermitent spre vaginul ei uscat. Bine că îmi face plăcere să-i amintesc.

— Habar n-ai să faci sex! i-o trântesc eu, fără urmă de emoţie. Aproape fiecare pereche de buze injectate cu colagen scapă câte un
suspin, dar eu insist să mă fac înţeles.

— Nu-ţi satisfaci sexual soţul, motiv pentru care vrea să te înşele, dacă nu cumva a făcut-o deja. Oi fi tu soţie, mamă, gospodină fantastică şi orice altceva, dar eşti o amantă proastă. Şi asta distruge totul.
Lorinda îşi strânge pieptul cu o mână tremurândă, cu manichiură perfectă. Femeia de lângă ea, una mai durdulie, casnică, de vreo patruzeci şi ceva de ani, a cărei căsnicie s-a transformat într-un adevărat circ mass-media din cauza crizei de vârstă mijlocie şi a soţului ei, amator de prospături care abia au devenit majore, o linişteşte printr-o strângere maternă de umăr. Vai, ce drăguţ!

— Şi asta e valabil pentru toate, adaug, uitându-mă de jur-împrejur. Vă aflaţi aici deoarece ştiţi că sunteţi pe cale să pierdeţi singurul lucru pentru care v-aţi pus la treabă fundurile drăgălaşe: soţul. Vă daţi în vânt după stilul ăsta de viaţă şi, în loc să vă lingeţi rănile şi să mergeţi mai departe, preferaţi să vă reparaţi căsniciile stricate. Iar eu sunt aici pentru a vă ajuta.

— Dar cum?

Un zâmbet leneş, ironic îşi face loc pe faţa mea.

— Am să vă învăţ cum să vă futeţi soţii.

Alte suspine. Alte şiraguri de perle strânse în pumni. Chiar şi câteva ţipete de genul „o, Doamne!”

— Dar asta nu e… scânceşte Lorinda, acoperind protestele. Nu se cuvine. Nu e respectabil.

Şi iată-l.

Motivul pentru care soţului său Lane Cosgrove îi place să-şi aplece secretara blondă peste birou şi să o reguleze în neştire în timp ce ea îl strigă „Tati”. Are o slăbiciune pentru sexul anal, atât să ofere, cât şi să primească. Secretara lui păstrează o centură pentru serile de joi, încuiată în fişetul de lângă biroul ei. Lane întotdeauna lucrează joia până târziu,


lăsând-o pe Lorinda să participe la întâlnirile obişnuite ale clubului de carte, ale cercului studiului Bibliei pentru Femei, ale degustătorilor de vinuri etcetera, etcetera. Nimic din ceea ce face Lane joia nu se cuvine. Nu e nimic respectabil în faptul că îi permite secretarei să îl penetreze cu un dildo de douăzeci şi cinci de centimetri, în timp ce îşi astupă gura cu chiloţii ei, ca să-şi înăbuşe strigătele. Şi el o ştie. De asta Lorinda nu-i poate satisface nevoile. Şi să-ţi laşi soţul foarte bogat şi puternic să plece de acasă nesatisfăcut sexual e ca şi cum i-ai oferi un pistol încărcat. Mai devreme sau mai târziu, tot o să tragă câteva focuri.

Diane, şefa mea de recepţie, intră exact la ţanc, urmată de câţiva membri din echipă. E timpul să încheiem petrecerea asta de întâmpinare, înainte să se verse şi mai multe lacrimi.

— Doamnelor, dacă simţiţi că nu aveţi nevoie de acest program şi că aţi ajuns aici dintr-o greşeală, vă rugăm, nu ezitaţi să plecaţi. Şoferii noştri sunt pregătiţi să vă ducă direct la aeroport şi vi se va înapoia toată suma plătită. Vă rugăm numai să respectaţi contractul de confidenţialitate pe care l-aţi semnat împreună cu soţii dumneavoastră.

Nimeni nu încearcă să se ridice, aşa că trec mai departe.

— Dacă doriţi să rămâneţi şi să învăţaţi cum să vă îmbunătăţiţi viaţa sexuală şi, în cele din urmă, relaţiile, personalul nostru vă va conduce spre camerele voastre. Veţi descoperi că acestea sunt confortabile şi complet echipate, cu băi private. În plus, avem un bucătar şi ospătari la dispoziţia dumneavoastră douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru. De asemenea, proprietatea este dotată cu sală de fitness de ultimă generaţie, spa şi salon de înfrumuseţare, pentru a vă satisface toate nevoile. Aici, confortul este cheia. Doamnelor, bine aţi venit în Oasis! Vrem să vă simţiţi ca acasă în următoarele şase săptămâni de instruire.

Unsprezece perechi de ochi se holbează la mine, aşteptându-mi prima comandă. Niciuna nu vrea să fie prima care să sară de pe scaun, să-şi fluture braţele şi să strige: Eu! Alege-măpe mine! învaţă-mă, vreau să ştiu tot! Toate vor acelaşi lucru; toate vor să deţină secretul fericirii conjugale. Şi sunt conştiente că tot ceea ce le-am spus este adevărat.
Toate aceste femei ştiu că altele şi-o trag cu soţii lor din cauză că ele nu ştiu cum.

Şi, în adâncul sufletului meu, sunt alături de ele. Drace, ba chiar le compătimesc. Scopul lor în viaţă a fost acela de a cunoaşte şi de a se


căsători cu cineva care să le scoată din societatea mediocră în care au crescut şi să le ofere confort, bogăţie şi lux.

Este sindromul tipic Pretty Woman{2}. Toate pleacă de la desfăcutul picioarelor gratis sau în schimbul unor promisiuni lipsite de importanţă îmbrăcate sub forma unui inel cu diamant ieftin dintr-un magazin de doi lei şi ajung să aibă mai multe bijuterii decât încheieturi pe care să le poarte vreodată. Dar lucrul pe care aceste doamne nu reuşesc să-l priceapă e că, indiferent ce au făcut pentru a pune mâna pe Richard Gere-ul lor, trebuie să facă înzecit ca să-l păstreze.

Personalul conduce femeile spre camerele lor, lăsându-mă singur în salonul principal, în vreme ce soarele Arizonei începe să se topească, alunecând încet pe cerul azuriu. Se transformă într-un tablou imens cu umbre de oranj, roz, albastru şi violet, o vedere uluitoare, neacaparată de clădiri înalte sau de o întortochere de autostrăzi. Oasis se află departe de civilizaţie, de paparazzi, de designed şi de reality-show-uri.

Asta este partea mea preferată din zi, momentul în care gravitaţia trage soarele arzător de deasupra noastră, depunându-l în braţele întinse, crestate ale munţilor şi cactuşilor. Chiar şi cele mai fervente spirite caută alinare şi solitudine.

Traversez curtea, îndreptându-mă spre casa de oaspeţi. Deţin toată proprietatea, dar nu dorm în clădirea principală. Trebuie să menţin un anumit nivel de intimitate şi profesionalism. Să fii blocat cu unsprezece femei într-un conac izolat poate fi… dificil. Afacerea mea este sexul. Predau sex. Trăiesc şi respir sex. Şi am nevoie de el, la fel ca soţii lor duplicitari.

Aşa că, în virtutea politicii mele de a nu defeca unde mănânc, îndur şase săptămâni de abstinenţă în perioada instructajului, satisfăcându-mi apetitul sexual numai în perioadele dintre cele patru cursuri pe care le susţin anual. Chiar şi atunci, sunt discret. Orice alt mod de viaţă este nerentabil în domeniul meu de activitate.

După ce las duşul să îndepărteze stresul acumulat în timpul zilei, mă îmbrac şi pornesc spre sala de mese, pentru cină. Doamnele apar una câte una, aşezându-se în linişte în jurul mesei mari. Au rămas toate. Unsprezece femei disperate să se reconecteze cu bărbaţii de care speră să fie legate până la moarte. Bărbaţii care au promis că vor muta munţii din loc în schimbul promisiunii lor de a se mărita cu ei.


Bărbaţii care şi-au încălcat jurămintele pentru a-şi satisface deviaţiile sexuale şi a-şi alimenta orgoliile.

Cât timp ni se serveşte felul întâi, doamnele sunt tăcute. Aproape nimeni nu se atinge de apetitivul din foie gras garnisit artistic cu mere fierte şi smochine în sos. În spaţiul vast nu se aude nici măcar clinchetul tacâmurilor.

Mestec încet, cercetându-le din capul mesei pe cele unsprezece femei cu ţinute perfecte. Toate se încăpăţânează să evite contactul vizual, în timp ce îşi ciugulesc salatele şi îşi amorţesc simţurile cu vin.

— Aşadar… încep eu, atrăgându-le privirile şovăitoare. Când v-aţi masturbat ultima oară?

Corul de accese de tuse şi icnete mă face să zâmbesc satisfăcut. Grupul ăsta o să fie distractiv.

— Poftim? întreabă cu dispreţ una dintre ele, după ce-şi termină vinul roşu.

Un chelner se apropie şi îi umple paharul cu încă o doză de curaj catifelat, ştiind că va avea nevoie.

— M-am bâlbâit cumva? Sau nu ştii ce înseamnă a te masturba?

— Ce? Ba ştiu ce înseamnă… scânceşte ea, clătinând jenată din cap, ce este masturbarea. De ce simţi nevoia să adresezi întrebări atât de grosolane şi necuviincioase?

O examinez pe roşcata focoasă care încă se uită la mine, cu buzele vişinii schimonosite de nervi. Ochii ei prea mari, aproape că ai personajelor din desenele animate japoneze, se îngustează oripilaţi, săgetându-mă cu acuzaţii nerostite. Chiar şi cu faţa schimonosită, arată uimitor. Nu e machiată excesiv sau prea sofisticată. Are frumuseţea clasică hollywoodiană, dar şi ceva proaspăt, simplu.

Mă încrunt, pentru că tipul acesta de frumuseţe este prea mult pentru locul în care se află. Şi totuşi, nu suficient pentru lumea în care trăieşte.
Allison Elliot-Carr. Fiica lui Richard Elliot, proprietar şi CEO al uneia dintre cele mai mari bănci de investiţii din lume. Soţul ei, Evan Carr, este o odraslă de bani gata dintr-o familie de politicieni influenţi şi preferatul tatălui ei. Este, de asemenea, un macho, un infidel nenorocit fără mustrări de conştiinţă când vine vorba de tăvălit din Miami până în Manhattan orice purtătoare de Manolo{3}. Desigur, această informaţie nu este mediatizată. E treaba mea să ştiu aceste lucruri. Să pătrund în mintea lor. Să scot la


lumină cele mai ascunse secrete şi să le forţez să le privească cu toată sinceritatea.

Allison strânge din buze şi scutură din cap, arcuindu-şi gura într-un surâs batjocoritor.

— Îţi place, nu-i aşa? Să ne umileşti? Să ne faci să ne simţim necorespunzătoare şi defecte? Ca şi cum noi suntem cauza mariajelor noastre nici pe departe perfecte? Noi suntem de vină pentru modul în care tabloidele ne fac bucăţi? Nu mă cunoşti. Nu ne cunoşti pe niciuna dintre noi. Dar, cu toate astea, crezi că ne poţi ajuta? Te rog. Aberezi.

Las tacâmurile din mână şi îmi tamponez gura cu un şerveţel de pânză, înainte de a-i oferi un rânjet atotştiutor.

— Aberez?

— Da, spui numai aberaţii. Adică, cine naiba te crezi?

Schiţez un zâmbet. Îmi imaginez cum ling cotletul ca un leu înainte de a devora o gazelă graţioasă, delicată.

— Sunt Justice Drake, declar cu îngâmfare, fără să-mi cer scuze.

Este o promisiune şi o profeţie, ambalate ca un cadou în două cuvinte scurte.

— Ei bine, Justice Drake… prietene, eşti un impostor. Nu ştii nimic despre situaţia noastră. Nu există niciun truc, niciun remediu miraculos pentru căsniciile noastre. Dar tu n-ai de unde să ştii, pentru că nu ştii absolut nimic despre noi. Nu faci parte din lumea noastră. La naiba, probabil că te informezi citind Page Six sau TMZ{4}.

Arogantă, se reazemă în scaun şi soarbe din vinul roşu, cu ochii ei albaştri, ca de căprioară, aţintiţi asupra expresiei mele impasibile.

Imitându-i mişcările, mă las în spate şi-mi împung bărbia cu degetele, sprijinindu-mi coatele pe braţele scaunului cu spătar înalt. Preţ de o clipă, privirea mea pătrunde într-a ei, descoperind umbre de durere, jenă şi mânie, sentimente pe care a fost învăţată să le ascundă în public. Cu toate acestea, nicio tonă de MAC sau Maybelline nu poate ascunde suferinţele iadului gravate în pielea ei ca de fildeş.

— Allison Elliot-Carr, soţia lui Evan Winston Carr şi fiica lui Richard şi Melinda Elliot. Ai absolvit Universitatea Columbia cu o diplomă în Afaceri şi Finanţe în anul 2009, deşi adevărata ta pasiune este filantropia şi îţi petreci timpul liber colaborând cu diverse organizaţii de caritate şi nonprofit. În anul doi ai aderat la Kappa Delta Nu, unde l-ai cunoscut pe


Evan, student în an terminal, membru de onoare şi preşedintele frăţiei înrudite cu a ta. Pe toată perioada facultăţii ai fost într-o relaţie exclusivă cu Evan şi de Crăciun, în anul 2008, te-a cerut de soţie în faţa întregii familii, la reşedinţa de iarnă din Aspen a părinţilor tăi. V-aţi căsătorit în vara următoare, la New York, şi v-aţi petrecut luna de miere în Caraibe. Urăşti păianjenii, filmele de groază şi consideri că vestele de lână ar trebui interzise. Nu poţi să trăieşti fără Starbucks, ai o obsesie nesănătoasă pentru reluările serialului Friends şi mănânci zilnic îngheţată. În prezent cred că eşti înnebunită după cea de mentă, cu fulgi de ciocolată. Şi, conform presei de scandal, soţul tău se culcă cu prietena ta cea mai bună şi lasă fără chiloţi jumătate din Upper East Side. În plus, voi doi nu v-aţi mai tras-o de luni de zile. Dar astea sunt numai câteva chestii pe care nu le-am găsit în Page Six.

Ridic amuzat o sprânceană şi mă aplec în faţă, savurându-i expresia îngrozită.

— Vrei să continui?

Tăcerea asurzitoare se extinde şi se transformă într-o linişte extrem de profundă, apăsându-mi dureros tâmplele şi strivindu-mi ţeasta, drept pedeapsă pentru lipsa de intervenţie a conştiinţei mele îndoielnice. Ochii lui Allison se umplu de lacrimi, transformându-se într-un ocean albastru de durere. Nu-mi pasă. N-ar trebui să-mi pese.

— Ei bine, orăcăie ea, cu gura uscată şi paharul de vin gol. Felicitări, măgarule! Ştii să accesezi Wikipedia.

Şi, la fel de graţioasă precum eleganta gazelă cu care a fost educată să se asemene, îndepărtează scaunul de masă, se ridică ţinând capul sus şi dispare din încăpere.

Mă întorc la savuratul cinei, în timp ce doamnele rămase privesc în gol spre locul în care în urmă cu câteva clipe se afla Allison. De una am scăpat, au mai rămas doar zece. Nu e nici prima şi nu va fi nici ultima.
— Cheam-o înapoi, şopteşte o voce blândă.

Lorinda. Gospodina pretenţioasă şi cuviincioasă, pe care o interesează mai mult să fie demnă decât locul în care-şi bagă soţul ei scula.

— De ce aş face-o?

— Pentru că are nevoie de tine. Toate avem nevoie de tine. În jurul mesei, mai multe capete se mişcă aprobator.
— Poate că ea are mai multă nevoie decât oricine altcineva. Mai multe aprobări. Însoţite chiar şi de câteva murmure.


Oftez resemnat, ştiind exact ceea ce sunt pe cale să fac, deşi este împotriva tuturor principiilor după care am învăţat să trăiesc în ultimii şase ani.

Niciodată să nu mă implic sentimental cu vreo clientă.

Niciodată să nu fac presiuni asupra lor şi să nu încerc să le conving; trebuie să fie alegerea lor.

Şi niciodată, absolut niciodată, să nu-mi cer scuze pentru tehnica mea neconvenţională, oricât de crudă şi de nesăbuită ar părea.

Uşa apartamentului ei este uşor întredeschisă, dar bat oricum şi o împing mai mult, dându-i la iveală silueta firavă.

— Ce vrei? se răsteşte ea, refuzând să-şi ridice privirea de la valiza pe care o umple furioasă cu haine.

Păşesc înăuntru, fără să aştept vreo invitaţie, apoi închid uşa.

— Pleci undeva?

— Acasă. Asta a fost o greşeală.

— E amuzant. Nu mi s-a părut că eşti o persoană care renunţă atât de uşor.

— Serios? întreabă ea tăios, aruncându-mi o privire furioasă printre genele dese şi umede. Pentru că ştii totul despre mine, nu-i aşa? Ştii toată povestea vieţii mele. Înălţimea, greutatea, codul numeric personal… La naiba, n-ai cumva pe apelare rapidă şi numărul ginecologului meu?
— Nu fi absurdă, zâmbesc, fluturând din mână. Ştii că sub nicio formă n-aş putea afla vreodată greutatea reală a unei femei.

Allison ridică ochii de la geamantanul Louis Vuitton şi scutură din cap, expediindu-mă cu tot cu jalnica mea încercare de a face o glumă. Dar, înainte să-mi întoarcă spatele, un mic zâmbet îi apare în colţul gurii.
Mă duc mai aproape de ea, suficient cât să-i simt parfumul Chanel de după urechi.

— Doamnă Carr, este de datoria mea să vă rezolv această problemă. Pentru a-mi servi cât mai bine clientele, adevărul complet este cheia. Nu e loc pentru micile secrete vinovate. Cu toţii le avem şi, vă rog să mă credeţi, ale dumneavoastră pălesc în comparaţie cu ale celorlalte. În plus, oricât de incredibil ar părea, nimeni din sală n-a venit aici pentru a vă judeca. Toate sunt mult prea îngrijorate de propriile lor motive pentru care se află aici. Acestea fiind spuse, îmi cer scuze dacă vi s-a părut că adevărul spus de mine a fost prea tranşant pentru dumneavoastră. Am fost


prea dur. Totuşi, ăsta nu e un motiv să vă daţi bătută. Nici măcar n-am ajuns în miezul problemei.

Izbucneşte într-un hohot de râs fals şi se uită spre fereastră. O puzderie de stele strălucitoare punctează cerul întunecat, ţesând o cărare spre luna plină. Paloarea nopţii inundă încăperea, scăldându-i faţa albă în culoarea diamantelor şi a tristeţii.

— Ai spus c-am fost într-o relaţie exclusivă cu el, îmi spune aproape în şoaptă, pe o voce distantă, dar destul de aproape încât să formeze un ecou în mintea mea.

— Poftim?

— Ai spus că eu am fost într-o relaţie exclusivă cu el în timpul facultăţii. Nu noi. Ca şi cum eu i-am fost fidelă, el nu.

Nu e supărată sau surprinsă, nici măcar jenată. A rămas suspendată undeva între plictiseală şi indiferenţă. Într-un infern perpetuu, zvârcolindu-se între a fi rănită mai presus de cuvinte şi prea sătulă ca să mai dea doi bani.

Trebuie să-i pese. Am nevoie să-i pese dacă vreau s-o ajut să-şi salveze căsnicia.

— Îmi dau seama de anumite lucruri, doamnă Carr. Aşa cum vă daţi seama şi dumneavoastră.

Allison afişează genul de zâmbet care e menit să fie o grimasă. Un surâs schimonosit de ruşine şi durere profundă.

— Mă crezi proastă, nu-i aşa? Crezi că îmi merit soarta, din moment ce am ştiut de la început ce fel de om este şi tot m-am măritat cu el?
— Nu e treaba mea să cred asta, doamnă Carr.

— Corect, zâmbeşte ea. Doar să scoţi în evidenţă cu ce greşim în dormitor.

Deschid gura să o contrazic, dar ea ridică palma să mă oprească.

— Să ştii că înţeleg. Toate ne-am înscris aici pentru asta. Toate ştiam în ce ne băgăm. Dar asta nu face situaţia mai puţin umilitoare.

Mă uit la ea, mă uit cu adevărat, şi frământările îmi inundă mintea. Normal că e frumoasă, toate sunt, dar Allison este absolut fără cusur. E machiată foarte discret, iar chipul ei nu e marcat de semnele chirurgiei plastice sau ale preparatelor injectabile. Mici pistrui cafenii îi punctează nasul subţire, dându-i o înfăţişare tinerească, aproape nevinovată. Mă


intrigă faptul că nu încearcă să ascundă această părticică din ea pe care societatea ar considera-o un defect. Fir-ar să fie, asta o face să pară rebelă. Un act de răzvrătire atât de mic, dar un du-te dracului monumental pentru o lume care venerează narcisismul şi imaginile false.

Aureola înflăcărată de păr roşcat a lui Allison îi cade pe umeri în valuri adânci. Este deasă şi sănătoasă, dar nu foarte încărcată cu fixativ şi extensii. E… ea. Simplu. Clasic. Perfecţiune.

— La ce te uiţi? mă întreabă, cu un amestec de iritare şi amuzament în voce.

— La tine.

Cuvintele îmi zboară din gură înainte ca o minciună să încerce măcar să mascheze adevărul. Rahat!

— De ce?

Mai puţină iritare, mai mult amuzament.

— Ai pistrui.

Ea îşi arcuieşte buzele şi ridică sarcastic o sprânceană.

— Da, am. Vrei să-mi numeri aluniţele? Pentru tine, aş putea reuşi să fac rost şi de câteva cicatrice.

— Nu, nu în sensul ăsta. Pur şi simplu… nu i-ai albit sau îndepărtat cu laser. Nici măcar nu încerci să-i ascunzi.

— Uite care-i treaba, ştiu că nu sunt perfectă, dar nu e cazul să fii măg…

Exact când se răsuceşte, cu faţa înroşită de furie, o prind de cot. Privirile noastre înfierbântate se intersectează, apoi a mea coboară pe braţul ei, până în locul în care palma mea îi apucă pielea moale, ca de fildeş. Mă retrag înainte să-mi interpreteze gestul ca fiind la fel de nepotrivit ca gândurile mele trădătoare.

— Îmi place.

Nu. Îmi. Pot. Opri. Diareea. Verbală.

Sunt în multe feluri: bătut în cap, încăpăţânat, brutal de onest, egoist. Însă un singur lucru nu sunt: neglijent. Îmi cunosc limitele şi nu mi le depăşesc niciodată. Într-o afacere în care barierele se pot depăşi cu uşurinţă, aceste limite sunt întărite cu marker negru, conturate cu benzină şi apoi aprinse, ca să mă asigur că nimeni nu ajunge destul de aproape pentru a inhala fumul ispitei.

Cu  toate  astea, iată-mă,  atingând,  provocând,  testând  limitele.


Implorând să fiu ars de un înger cu aureolă de foc.

— Scuzele mele, doamnă Carr. Mă îndrept, cu mâinile mele neascultătoare strânse pe lângă corp. Vă asigur că…

— Îţi place?

Îi întâlnesc ochii, la fel de mari şi de luminoşi ca luna care îi învăluie chipul într-o strălucire eterică. Atât de aproape, mult prea aproape pentru a fi nevinovat, observ că nu sunt chiar albaştri, aşa cum mi s-a părut iniţial. Scântei verzi şi aurii îi luminează, iar eu mă trezesc pierdut în adâncurile lor lichide, întrebându-mă ce secrete se ascund dedesubt. Ce durere trecută se află în spatele acelor gene lungi în nuanţe roşcate.

Da, îmi place. Mult mai mult decât ar trebui să-i placă unui nemernic narcisist ca mine.

Nu simpatia pentru aceste femei m-a făcut ceea ce sunt astăzi. Nu asta mi-a creat reputaţia solidă. Nu sunt renumit pentru sentimentalism sau pentru vorbe dulci. Sunt cunoscut pentru rezultate. Iar asta e tot ce va primi de la mine Allison – sau, de fapt, oricine altcineva – şi nimic mai mult.

Sunt cu faţa spre intrarea apartamentului când îmi dau seama că am abandonat-o, că am lăsat-o cu gura căscată şi fără un răspuns la întrebare. Îmi închipui acei ochi albaştri-verzui îngustaţi de confuzie din cauza comportamentului meu ciudat, dar mă forţez să nu mă uit. Nu e nimic din ce nu am văzut deja. O altă săracă fată bogată.

— Cursurile încep la ora zece. Nu întârzia.

Privirea îmi rămâne fixată pe uşa întunecată din lemn de cireş, implorând să o eliberez. Pereţii mă strâng, mă sufocă, cerându-mi să mă răsucesc şi să-mi înfrunt laşitatea. Să-mi înfrunt slăbiciunea, care acum mă copleşeşte în timp ce trec pragul apartamentului – îndepărtându-mă de acei ochi enigmatici şi de tentaţia de a-i mângâia pistruii, în speranţa că voi descoperi şi mai mult din pielea ei frumos pătată.

Fir-ar să fie, Prima Zi. Sunt terminat.
3
Atracţie

i
— Dacă nu este beat sau complet disperat, bărbatul nu poate şi nici nu vrea să fută ceva ce nu-i întăreşte scula.

De data asta se aud mai puţine suspine, dar fiecare faţă perfect pudrată


se înroşeşte ca sfecla, jenată, ceea ce mă face să rânjesc batjocoritor. Adevărul fie spus, îmi place treaba asta. Îmi place să le zbârlesc

penajul îngrijit meticulos. Mă distrează disconfortul lor evident. Ador să văd cum rozul timidităţii lor începe să se zărească pe sub fardul de obraz. E ca un balsam pentru sufletul meu mic şi sadic.

— Şi, în cazul ăsta, continui eu, nu-l vreţi aşa. Vreţi să vă saliveze la picioare, pe pantofii Jimmy Choo. Şi, să recunoaştem, doamnelor… nu se întâmplă aşa ceva. De ce credeţi că nu?

Linişte. Linişte asurzitoare:

— Răspunde cineva? Haideţi, doamnelor. Nu vă pot ajuta dacă nu doriţi să fiţi ajutate. Deci, dacă nu cumva toate aveţi căsnicii perfecte şi soţi care vă suflă în fund zi de zi, ar trebui să văd nişte mâini pe sus.

De data asta sunt recompensat cu unsprezece guri de aer tras în piept aproape simultan. Toate sunt încă aici. Toate sunt gata să-şi golească sufletele şi să-şi arate rufele murdare, într-o încercare disperată de a reaprinde flacăra înăbuşită dintre coapsele lor.

Femeile sunt nişte mincinoase.

Da, am spus-o. M-I-N-C-I-N-O-A-S-E.

Îşi doresc relaţii intime la fel de mult ca bărbaţii. Însă, pentru ele intimitatea înseamnă mai mult decât partea fizică din actul sexual. Vor să fie preţuite, dar, totuşi, vor un bărbat care să facă şi chestii murdare. Vor sensibilitate, dar ard de dorinţa de a fi regulate ca nişte prostituate de doi lei. Îşi doresc un bărbat care să reziste toată noaptea, dar care, după aceea, să mai aibă şi energia să le sărute, să le îmbrăţişeze şi să le vorbească drăgăstos.

Ia ascultaţi, doamnelor, suntem obosiţi, în pana mea! încercaţi voi să daţi din fund ca iepuraşul Duracell, băgaţi şi nişte mişcări ca la Cirque du Soleil şi apoi vedeţi dacă mai sunteţi în stare să vă ţineţi ochii deschişi. Faptul că adormim după sex este un compliment, o dovadă că a fost o partidă excepţională. Şi, sincer, dacă bărbatul vostru poate să sară din pat şi să se ducă la serviciu sau să alerge într-un maraton, înseamnă că mai are destulă energie. Dar nu vrea să şi-o consume cu voi.

Spre surprinderea mea, o mână se ridică şi îmi atrage atenţia. Evident, soarta are un umor morbid.

— Vrei să spui că soţii noştri nu se mai simt atraşi de noi, declară sec Allison.
 

 Citeste continuarea documentariului:  Download Educatie sexuala pentru neveste 2018 Deoarece fisierul depaseste limita de cuvinte introduse in acest subiect!  

Copyright Bulearca.ro