Am uitat să ne apreciem

Românii sunt atât de preocupați să se certe între ei încât uită faptul că ar trebui să se aprecieze, să ia ce-i mai bun din fiecare persoană în parte, nu defectele. Nu am înțeles niciodată de unde apetitul acesta al românilor pentru ceartă și scandal, vizibil atât prin programul de la TV, cât și prin YouTube.
De fapt, YouTube pare să fi devenit în România o platformă de ceartă, e un balamuc în care toată lumea se ceartă cu toată lumea. Am putea să ne apreciem în loc să ne certăm. De ce să nu facem complimente în loc să jignim? E vorba despre o simplă decizie, ce poate fi evitată. Ce-ar fi dacă de exemplu, pe YouTube, în secțiunea de comentarii, fiecare rând de HATE ar fi schimbat într-o apreciere? Deșii pare o idee utopică, sunt sigur că lumea ar fi așa un loc mult mai bun.
Poate că prin ceartă românii se descarcă. Își descarcă nervii și frustrările, iar cei care se uită la cearta lor de asemenea, simt că nu sunt singuri în supărare și suferință. Am uitat să spunem și vorbe bune, am uitat să ne arătăm aprecierea pentru cei din jur iar acest declin social ne ține în loc mentalitatea care din păcate nu se mai poate schimba. Atunci când în societate e mai multă ură decât dragoste și respect, mentalitatea dă înapoi, nu evoluează. În acest mod, nu vom ajunge niciodată occidentali.

Un produs Blogger.