Berbec
Berbecii sunt, prin definiţie, dominaţi de narcisism şi autosuficienţă. Aşadar, sexul în care se poate observă pe şine (prin fotografii, filmări sau reflexia unei oglinzi) îi incită foarte mult, până şi la nivel platonic. Nativii acestei zodii au un simţ vizual extrem de excitabil, astfel că o viziune de ansamblu asupra „actiunii” ar fi pentru ei cireaşă de pe tort.

Taur
Pentru nativii din zodia Taurului, o provocare sexuală majoră ar fi cuvintele murdare rostite între parteneri. Pudici şi uneori misterioşi, Taurii şi-ar exprima mai mult latură perversă, dacă ar avea ocazia. Îi excită atunci când aud cât de bine îşi satisfac iubitele, chiar din gura lor.

Gemeni
Provocările sexuale preferate ale Gemenilor sunt dificil de clasificat, deoarece aceşti nativi sunt mari amatori de orice perversiune, în formule clasice de doi sau chiar în număr mai mare. Reacţionează pozitiv la orice gest incitant, însă le place în mod deosebit să comunice „obraznic” cu partenerele.
 
Rac
Racii au nevoie de afecţiune şi tandreţe, însă au o latură îndrăzneaţă latenţă, pe care abia aşteaptă să o activeze cât mai curând. Aşadar, o provocare incitantă pentru ei ar fi să primească în dormitorul conjugal „vizita” unor jucării sexuale de folosit în cuplu, cu care să îşi satisfacă pe deplin partenerele.

Leu
Bărbatul Leu adoră să primească toată atenţia din partea partenerei, mai ales mai jos de buric. Prin urmare, se aşteaptă să fie surprins şi satisfăcut în cele mai inedite moduri. Îi place ideea că iubită să savureze căpşune, frişcă sau ciocolată direct de pe penişul lui, cu o poftă nebună. Această este o imagine pe care nu o va uită niciodată!

Fecioară
Destul de pudic şi rezervat uneori în pat, bărbatul Fecioară se va simţi în al nouălea cer dacă parteneră îi propune mici variaţiuni sexuale în pat. Iniţial, va părea surprins când i se cere să ejaculeze în altă parte decât în locul „conventional”, însă la momentul propriu-zis, va simţi o satisfacţie extremă.

Balanţa
Cea mai mare plăcere pentru Balanţa este să încerce cumva să încalce regulile, mai ales în dormitor. Se va bucură din plin de o partidă de amor în afară dormitorului, eventual în locuri în care riscă să fie surprins în timpul actului (în lift, pe casă scării, în pădure, în mare etc). Până şi o excursie spontană în spatele curţii şi cu scopuri obraznice îl va mulţimi pe deplin.

Scorpion
Scorpionului îi place să domine în pat, astfel că pentru el cea mai mare provocare sexuală ar fi să preia parteneră controlul şi să manifeste autoritate şi agresivitate. Bondajul (legatul la ochi sau la mâini) îl excită teribil, deoarece nivelul de adrenalină creşte în condiţiile în care nu poate să observe ce se întâmplă în jurul lui. Scorpionii adoră misterul, inclusiv în dormitor.

Săgetător
Săgetătorii sunt aventurierii zodiacului , de aceea vor acceptă cu plăcere o propunere de sex în tren sau în avion. Mai apreciază sexul în natură, într-o drumeţie cu cazare la cort. În plus, pentru ei sexul matinal este întotdeauna o plăcere, fiind un semnal pozitiv că sunt iubiţi şi doriţi.

Capricorn
Bărbatul Capricorn îşi doreşte în fiecare zi o experienţă sexuală nouă. Pentru el, una dintre cele mai mari provocări ar fi să i se ofere o partidă de satisfacţie manuală în timp ce conduce maşină în afară oraşului. Poate fi periculos, dar plăcerea pe care o resimte nu poate fi comparată cu nimic altceva.

Vărsător  
Vărsătorii nu se dau niciodată înapoi de la provocările diverse, iar cele sexuale nu fac nici ele excepţie. Cel mai mult adoră poziţiile dominante în pat, aşadar se excită la maximum când pot ejacula în alte zone ale corpului partenerei. Schimbarea locatiei şi jocurile de rol sunt, de asemenea, pe placul Vărsătorilor.

Peşti
Nativii din Peşti nu ştiu să preia iniţiativă în pat, de aceea vor fi mereu reţinuţi în a încerca lucruri noi şi tabu. Prin urmare, o invitaţie din partea iubitei pentru o partidă de sex sălbatic îl va lasă fără grai!