Ministrul Sănătății anunță legalizarea canabisului în România: cine va emite rețetele

O comisie va decide la Ministerul Sănăţii dacă va fi legalizat canabisul în România, iar ministrul Sorina Pintea a precizat că este vorba de un scop strict medical.

„Din acest grup de lucru fac parte specialiști din cadrul Ministerului Sănătății și doi reprezentanți ai asociațiilor de pacienți. E nevoie să introducem canabisul medicinal pentru pacienții cu o patologie urâtă”, a spus Pintea, subliniind că este exclus un scop recreativ, potrivit digi24.ro.
În acest context, toxicologul Radu Țincu a explicat că, înainte de legalizarea canabisului, trebuie făcută o analiză foarte serioasă.
„Trebuie făcută o analiză foarte serioasă înainte. Să specifice foarte clar cine sunt medicii prescriptori. Nu ar putea fi medicul de familie. Se va alege o prescripţie foarte securizată pentru ca aceste reţete să nu poată fi falsificate. Trebuie să existe o autoritate care să reglementeze şi să supravegheze distribuţia din farmaciile respective către populaţie”, a spus acesta, potrivit aceliași surse.

Category

Ads Top

Home Ads

Labels